„Mă numesc Andres Iniesta și singura mea greșeală a fost aceea că am același nume ca un fotbalist celebru„, și-a început un spaniol o postare pe blogul personal. Originar din Madrid, omul s-a trezit acum patru zile că i-a fost închis contul de Instagram pentru că a încălcat termenii și condițiile de utilizare. Fără să fie prea afectat de situație, Andres Iniesta-omul de rând s-a alarmat doar atunci când prietenii lui l-au anunțat că, dintr-o dată, îl urmăresc pe Instagram pe Andres Iniesta-jucătorul lui FC Barcelona.
Omul a făcut apoi mai multe sesizări către Instagram, însă nu a primit un răspuns până când nu a făcut povestea publică pe blogul său personal. La cinci ore după ce a scris textul, contul de Instagram i-a fost reactivat. Imediat a fost contactat de agentul lui Andres Iniesta-fotbalistul, acesta asigurându-l că nu a avut nimic de-a face cu acțiunea celor de la Instagram. La două zile după eveniment a venit și răspunsul companiei pentru care Facebook a plătit 1 miliard de dolari în 2012: „Ne cerem scuze pentru faptul că v-am dezactivat din greșeală contul. A fost o eroare din partea noastră„, au motivat cei de la Instagram greșeala.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER